Vai cât ne-am chinuit, prin anii ‘90, să convingem lumea să aibă acces la opinie! şi că numai aşa, dacă vom gândi cu toţii, se poate clădi o societate civilă, pulverizată încă din primii ani de socialism, biruitor pentru prea mult timp. Pentru că, tot vai, cei care ne chinuiam ne închipuiam, poate ca urmare a unanimităţii comuniste, că toţi vom avea cam aceleaşi gânduri şi aprecieri asupra a ceea ce se întâmplă în societate şi mai ales în viaţa politică. Dar greşeam, cum era şi normal, din moment ce oamenii nu sunt egali decât în faţa legilor, în rest, Dumnezeu cu mila. Opiniile au luat-o care încotro, o vreme influenţate din umbra în aparenţă dispărută a regimului încheiat, apoi dirijate de directorii de opinie, organizaţi sau individuali.

Până la pandemia din care n-am ieşit încă, lucrurile mergeau cum mergeau, cu votanţi pesedistoizi sau vadimişti, cu oameni care nu voiau să vadă evidenţa. Şi cum cele două direcţii s-au cam muiat în ultimii ani, au apărut altele, în frunte cu noul partid al refuznicilor pandemiei şi al soluţiilor ştiinţific demonstrate. Prilej pentru a dezlănţui un lanţ al negaţiilor care nu se mai opreşte.

Totul a început cu „nu e decât o gripă banală”, slogan lansat chiar de un faimos doctor de care nu se mai aude, slavă Domnului!, nimic în ultimul timp. Slogan preluat şi răspândit până în ziua de azi în anumite medii ale – nu-i aşa? – societăţii civile. De aici şi până la „dictatura medicală” sau la medicii care, de fapt, îşi ucid pacienţii, când, de fapt, ei îşi dau viaţa ca să-i salveze, nu era decât un pas. Deloc „mare pentru umanitate”.

Ei, dar libertatea a trezit apetitul şi pentru alte opinii, lumea a început să se priceapă, nu doar la fotbal, ci şi, bărbaţi şi femei deopotrivă, la istoria limbii române, la orice, până şi la calitatea vaccinurilor pentru covid, care – cică – atacă genele. Nu cele de la ochi, ci nevăzutele, dar ştiutele tocmai de cei pe care noii îmbolnăviţi de opinie nu vor să-i creadă. ştiu eu mai bine, e adânca lor convingere. ştiu ei mai bine despre vaccinuri şi aşa mai departe. Când, de fapt, nu sunt decât nişte bieţi papagali, care repetă ce le spun falşii specialişti, din păcate, unii dintre ei chiar medici.

Chestia cu vaccinurile începuse chiar dinaintea pandemiei, dar nu-ţi venea să-i dai atenţie, negaţia venind dinspre o persoană din categoria vedetelor fără obiect, atât de mediatizate la anumite televiziuni şi în anumite medii cu intelect oscilant.

Demult, sau nu tocmai, un vestit sculptor român, ale cărui lucrări îi întristează pe mulţi trecători prin Bucureşti, sau chiar pe localnici, susţinea, la o masă de cârciumă, teza (să-i spunem aşa) că limba română vine de fapt de la daci, iar chestia cu romanii e o minciună. Cineva, naiv pentru că învăţase ceva despre tema asta de la specialişti, încerca să-l contrazică, aducându-şi în sprijin tocmai opiniile unor istorici ai limbii cunoscuţi în toată lumea. Dar degeaba, sculptorul nostru, înfierbântat, în dârdora discursului, respingea totul de plano. El ştia mai bine decât toţi specialiştii, deşi nu ajunsese să citească nicio pagină din demonstraţiile lor, care e adevărul.

Explicaţia e simplă: specialiştii scriu într-o limbă care nu e pe înţelesul oricui, în timp ce directorii de opinie de pe micile ecrane vorbesc pe înţelesul lor, adică al tuturor. şi cum cei fără studii de specialitate sunt lipsiţi de apărare în faţa falselor ştiri şi opinii, ei sunt victime sigure, ba ajung să-şi imagineze că au citit şi ei ceva, vorba aia, de pe vremea socialismului victorios, „lăsaţi, tovarăşu’, că am mai citit şi noi...”

Dacismul a prins foarte bine în masele largi populare şi dintr-un fel de revoltă împotriva teoriei acceptate de cei care se pricep, adică de elitele atât de urâte (participiul de la a urî) de cei care nu se pricep, dar au opinii. Nici prin cap nu le trece că e un ecou al invenţiei naţional-comunismului ceauşist numită protocronism.

Pandemia de coronavirus e, aşadar, paralelă cu pandemia de opinii. Numai că, în timp ce virusul celei dintâi ia patru-cinci forme noi în câteva luni, pandemia de opinie ia în fiecare secundă zeci, sute, poate mii de forme, să zicem, noi şi neaşteptate. Pentru asta într-adevăr nici un vaccin nu are vreun efect, aşa cum spun opinioţii despre cealaltă, atunci când ajung să o recunoască, adică nu mai e doar „o simplă gripă”.

Libertatea e bună, dar face ravagii când nu e însoţită de un anume scut cultural împotriva falselor informaţii. De lipsa asta nu mori biologic, dar nici bine nu-ţi e. Sau poate convingerea că ştii totul despre toate să-ţi dea un anume confort, cine ştie? Vorba poetului Geo Dumitrescu: „Doamne, ce bine e să ai certitudini!” Numai că Geo Dumitrescu avea şi umor...